Proiectul se adresează provocărilor, cu care se confruntă tinerii, care părăsesc sistemul de protecţie şi se bazează pe observaţia şi nevoile reale (reflectate în practica lor zilnică) rezultate ca urmare a analizei de nevoi efectuat la centrele de îngrijirii rezidenţiale al organizaţiilor partenere.
În general, tranziţia de la viaţa dependentă la cea independentă este un proces care poate dura mai mulţi ani. Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, şi trăiesc cu familiile lor biologice pot şi chiar solicit un sprijin suplimentar din partea membrilor de familie, atunci când se confruntă cu dificultăţi. Tinerii din îngrijirea rezidenţială nu au acest sprijin; aceştia sunt obligaţi să părăsească îngrijirea instituţională, atunci când ajung la vârsta de maturitate sau la vârsta la care îşi termină educaţia (în medie, la vârsta de 24-26 de ani, acesta poate diferi de la ţară la ţară).
Părăsirea sistemului de protecţie devine cea mai mare provocare pentru ei din cauza lipsei serviciilor profesionale ulterioare. Pe de altă parte, centrele de îngrijire instituţională nu se concentrează suficient pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă, iar anumite restricţii formale (impuse de alte autorităţi, precum inspecţia sănătăţii şi alte autorităţi) nu permit centrelor de îngrijire să faciliteze deprinderile de viaţă de zi cu zi ale tinerilor (de ex. nu pot participa la gătit, nu au acces la un "buget de uz casnic" etc.). În cele mai multe cazuri, fără abilităţi sociale şi de viaţă corespunzătoare, însoţite de probleme personale nesoluţionate, acestea sunt extrem de vulnerabile la provocările sociale şi financiare. Prin urmare, este extrem de important ca procesul de părăsire a îcentrului rezidenţial să fie planificat şi pregătit în mod sistematic înainte ca tânărul să părăsească îngrijirea rezidenţială, iar prezentul proiect propune un plan complex de învăţare.
Pregătirea pentru viaţa independentă şi incluziunea socială este, de asemenea, esenţială pentru imigranţii minori neînsoţiţi, deoarece nu dispun de cunoştinţe importante din punct de vedere social şi cultural pentru adaptarea şi includerea lor în comunitatea gazdă.
În general, tranziţia de la viaţa dependentă la cea independentă este un proces care poate dura mai mulţi ani. Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, şi trăiesc cu familiile lor biologice pot şi chiar solicit un sprijin suplimentar din partea membrilor de familie, atunci când se confruntă cu dificultăţi. Tinerii din îngrijirea rezidenţială nu au acest sprijin; aceştia sunt obligaţi să părăsească îngrijirea instituţională, atunci când ajung la vârsta de maturitate sau la vârsta la care îşi termină educaţia (în medie, la vârsta de 24-26 de ani, acesta poate diferi de la ţară la ţară).
Părăsirea sistemului de protecţie devine cea mai mare provocare pentru ei din cauza lipsei serviciilor profesionale ulterioare. Pe de altă parte, centrele de îngrijire instituţională nu se concentrează suficient pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă, iar anumite restricţii formale (impuse de alte autorităţi, precum inspecţia sănătăţii şi alte autorităţi) nu permit centrelor de îngrijire să faciliteze deprinderile de viaţă de zi cu zi ale tinerilor (de ex. nu pot participa la gătit, nu au acces la un "buget de uz casnic" etc.). În cele mai multe cazuri, fără abilităţi sociale şi de viaţă corespunzătoare, însoţite de probleme personale nesoluţionate, acestea sunt extrem de vulnerabile la provocările sociale şi financiare. Prin urmare, este extrem de important ca procesul de părăsire a îcentrului rezidenţial să fie planificat şi pregătit în mod sistematic înainte ca tânărul să părăsească îngrijirea rezidenţială, iar prezentul proiect propune un plan complex de învăţare.
Pregătirea pentru viaţa independentă şi incluziunea socială este, de asemenea, esenţială pentru imigranţii minori neînsoţiţi, deoarece nu dispun de cunoştinţe importante din punct de vedere social şi cultural pentru adaptarea şi includerea lor în comunitatea gazdă.
